Daruri pentru copiii din Nou Român, județul Sibiu






http://ziarullumina.ro/daruri-pentru-copiii-din-nou-roman-judetul-sibiu-123539.html
Ștefan Mărculeț, 16 Iunie 2017


Cu sprijinul unei familii generoase, Parohia Nou Român, Protopopiatul Avrig, județul Sibiu, a premiat duminică, 11 iunie, mai mulți copii din sat. Au fost oferite 30 de pachete cu rechizite, dulciuri și jucării, iar prin aceste daruri au fost răsplătiți copiii care participă în mod regulat la cursurile catehetice organizate în parohie și la slujbele oficiate în biserica parohială din Nou Român.
„Acțiunea desfășurată în parohia noastră face parte dintr-o serie de activități pe care le-am grupat sub titlul de «Luna Copilăriei». În perioada următoare, ne-am propus ca, pentru copiii din Nou Român, să fie organizat un atelier de pictură de icoane, în colaborare cu un centru catehetic din Sibiu, să participe la o piesă de teatru cu subiect religios și să mai organizăm o excursie cu bicicletele într-unul din satele din împrejurimi”, ne-a spus pr. paroh Liviu-Florin Ivănușcă. Parohia Nou Român a mai organizat pentru copiii și tinerii din comunitate și alte activități în acest an, între care excursia cu bicicleta în satul vecin, Ilimbav.
          Mulțumim fam. Miclea Simion și domnilor Darius și Filip pentru sprijinul oferit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu