TAINA SFÂNTULUI MASLU LA NOU ROMÂN

L

Duminică, 26 octombrie 2014, în zi de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, în biserica parohială din Nou Român, a avut loc rânduiala Sfântului Maslu de Obşte. La Sfânta Taină au participat un număr mare de credincioşi din sat, sfânta slujbă fiind oficiată de un sobor de 11 preoţi: pr. protopop Vasile Gafton (Avrig), pr. Vasile Davidoiu (Poieniţa), pr. Lucian Bunea (Arpaşu  de Sus), pr. Liviu Dobrin (Arpaşu de Jos), pr. Andrei Todârcea (Scorei), pr. Marius Bela (Cârţişoara), pr. Cezar Bulgariu (Cârţa), pr. Ioan Miu (Sărata), pr. Alexandru Copăcianu (Săsăuş), pr. Florin  Gheorghiu (Toarcla) şi preotul paroh Liviu Florin Ivănuşcă.

 Maslu de Obste, aşa cum îi spune şi numele, este o slujbă ce se face pentru întreaga obşte,  pentru întreaga comunitate a satului. Tocmai de aceea, la Nou Român, la pregătirea şi susţinerea acestui eveniment participă întreaga comunitate. De aici şi dorinţa de a fi prezenţi în număr cât mai mare la sfânta biserică şi de a invita cât mai mulţi preoţi slujitori din parohiile din jur.

După  cântarea troparelor şi a Canonului, a urmat rânduiala propriu-zisă  a slujbei, constând în rugăciunea de sfinţire a untdelemnului (de 7 ori), citirea Apostolilor (în număr de 7) şi a Evangheliilor (7), citirea rugăciunilor şi pomelnicelor pentru credincioşi.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele protopop Vasile Gafton, fiind legat de Evanghelia Duminicii vindecării demonizatului din ţinutul Gherghesenilor şi de foloasele pe care credincioşii le primesc din participarea la slujbele bisericii şi la Sfântul Maslu îndeosebi. Preotul paroh a mulţumit apoi preoţilor prezenţi şi tuturor celor care, autorităţi şi credincioşi din sat, au făcut posibil ca în această toamnă, acoperişul bisericii din Nou Român să fie schimbat în totalitate. A urmat miruirea tuturor credincioşilor, priceasna fiind cântată de corul copiilor din sat.

Seara s-a încheiat cu o agapă creştină oferită de comunitate la Centrul Cultural Educaţional pentru Copii şi Tineret „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei” din Nou Român.

 Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin

PREOTUL PAROH LIVIU FLORIN IVĂNUŞCĂ A SUSŢINUT UNUL DINTRE REFERATELE CONFERINŢEI PREOŢEŞTI DE TOAMNĂ - 2014

       

    Miercuri, 15 octombrie 2014, a avul loc în Aula mare a Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu conferinţa preoţească de toamnă a clerului sibian. Au participat Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu Streza, Preasfinţitul episcop – vicar Andrei Făgărăşanul, părinţii consilieri ai Arhiepiscopiei Sibiului, părinţii protopopi şi toţi preoţii din cele 5 protopopiate ale judeţului Sibiu: Agnita, Avrig, Mediaş, Sălişte şi Sibiu.

         În cadrul acestei întâlniri pe lângă problemele administrative,s-au citit şi referatele celor 5 preoţi, delegaţii fiecărui protopopiat, referitoare la tema Anului comemorativ 2014- 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni. Introducerea în temă a fost făcută de către Părintele profesor academician Mircea Păcurariu, specialist în Istoria Bisericii Ortodoxe  Române.

         Din partea Protopopiatului  Ortodox Avrig a susţinut referat preotul Ivănuşcă Liviu Florin. Acesta a fost primul dintre cei 5 referenţi, lucrarea sa ocupându-se de parte introductivă a temei. În acest număr şi în cele viitoare vom reproduce conţinutul acestui referat.

        Pr. Ivănuşcă Liviu Florin

„Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”

 Partea I.

 I. Contextul politic, social, cul­tural şi religios la urcarea pe tron a Sfântului Martir Con­stan­tin Brâncoveanu (29 octom­brie 1688).

 II. Demnitate, responsabilitate şi smerenie în asumarea domniei şi a conducerii Ţării Româneşti, caracteristici ale unui adevărat domn creştin al Ţării Româneşti

III. Ţara Românească  în timpul domniei Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu: centru diplomatic, cultural şi politic european. De la voievozii războinici la voievozii diplomaţi.

  

Sibiu ,                                            Pr. Ivănuşcă Liviu  - Florin,

15 Octombrie 2014                                Parohia Nou Român

Introducere 

La data de 15 august 2014, s-au împlinit 300 de ani de la moartea martirică a domnitorului Contantin Brâncoveanu, a celor patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi a sfetnicului Ianache. Pentru a sublinia personalitatea sfântului domnitor şi roadele jertfelniciei  Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât ca anul 2014 să poarte, pe lângă titlul de An omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), şi pe acela de An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Totodată, s-a decis ca la Conferinţele preoţesti din acestă  toamnă, în toate eparhiile ortodoxe româneşti, lucrările preoţilor referenţi să prezinte viaţa şi activitatea Sfântului domnitor martir, mie revenindu-mi onoarea de a parcurge primele 3 puncte din cele 14 al planului general.

I. Contextul politic, social, cul­tural şi religios la urcarea pe tron a Sfântului Martir Con­stan­tin Brâncoveanu (29 octom­brie 1688).

Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, la Brâncoveni (actualmente comună în județul Olt), într-o veche familie boierească. Ta­­­tăl lui a fost Pa­­pa Brân­coveanu postelnicul (secretar al domnitorului pentru relaţii externe).  Acesta va muri devreme, pe când viitorul domn avea doar 1 an, fiind ucis în a­nul 1655 de sei­me­nii sârbi şi de dorobanţi, os­ta­şii cu lea­­fă ce s-au răsculat îm­po­tri­va dom­ni­­­to­ru­lui din acea vreme,Constantin Şer­ban Ba­­sarab (1654 -1658).

După doar trei ani, în anul 1658, la porunca domnitorului  Mihnea al III -lea Radu ( 1658 -1659), este ucis si bunicul lui Constantin Brancoveanu, Preda vornicul (mare dregător la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curţii, cu conducerea treburilor interne ale ţării, având şi atribuţii judecătoreşti), pe motiv că s-ar fi opus planurilor anti-otomane ale acestui domn. Acest Preda era pe linie descendentă nepot al domnitorului Matei Basarab (1632 -1654) şi  provenea din vechea familie a boierilor Craioveşti.

Ră­mas orfan,  a fost cres­­cut de ma­ma sa, Stan­ca, descendentă din  neamul Can­tacu­zi­ni­lor. Fraţii acesteia erau persoane foarte importante în epocă: domnitorul Șerban Cantacuzino, Mihail Cantacuzino Spătarul (dregător la Curtea domnească care purta la ceremonii sabia şi buzduganul domnului şi avea comanda cavaleriei) şi Con­­stan­­tin Stolnicul (dregătorul domnesc  care purta grija mesei domneşti, fiind şeful bucătarilor, al pescarilor şi al grădinarilor). Constantin Cantacuzino era o persoană de aleasă cultură şi  se va ocu­­pa personal de edu­ca­ţia lui Constantin Brâncoveanu, pu­­nân­­du-i la dispoziţie nu­me­roa­­se­­le resurse ale biblio­te­cii sale de la Măr­­gineni, renumită pen­­­tru vo­­lumele pe care le a­dă­­­pos­tea şi personajele de cultură marcante care o consultau. Cu dascăli aleşi de unchiul său va învăţa printre altele, greaca, latina şi slavona.

La vârsta de 20 de ani, în anul 1674, Constantin Brâncoveanu se căsătoreşte cu Marica (Maria), nepoata  lui Antonie Vodă din Popeşti, fost domnitor al Ţării Româneşti între 1669 - 1672. Vor avea împreună unsprezece copii, patru fii şi şapte fiice:  Stanca: 1676, Maria: 1678, Ilinca: 1682, Constantin: 1683, Ştefan: 1685, Safta: 1686, Radu: 1690, Ancuţa: 1691, Bălaşa: 1693, Smaranda: 1696, Matei: 1698.

Numele lui Brâncoveanu apare pentru prima dată în actele oficiale ale vremii, în anul 1674, când iscăleşte ca al doilea postelnic al curţii. În 1676, primea funcţia de al doilea logofăt. Rapid va urma şi celelalte trepte ierarhice: mare agă, mare postelnic, mare logofăt.

În 1688, la vârsta de 34 de ani, Brâncoveanu este propus şi susţinut de marele postelnic Constantin Cantacuzino şi de spătarul Mihai Cantacuzino, fraţii domnitorului defunct, pentru a deveni Domn al Ţării Româneşti. Va avea o dom­nie foar­­te lun­gă ( aproape 26 de ani), ne­fiind în­­tre­cut  în Ţara Românească decât de Mircea cel Bă­trân, care a domnit 32 de ani.

         Contextul politic intern era unul dificil, căci lupta la conducerea ţării se dădea între două mari familii boiereşti- Cantacuzinii şi Bălenii. În această luptă, Bălenii „s-au aliat cu domnii impuşi de turci Ţării Româneşti, ca şi cu clientela grecească adusă în ţară de domnitori.” ( S. Columbeanu, Radu Valentin, „Constantin Brâncoveanu şi epoca sa”, Ed Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, p. 16)  Pe de altă parte, Cantacuzinii se bucurau de o influenţă şi mai puternică, datorată „imensei lor bogăţii, ca şi prin întinsele lor relaţii pe care le aveau în Imperiul Otoman.” (Ibidem)

Aceste  conflicte interne au avut efecte negative asupra treburilor politice din Ţara Românească ducând rapid la „crearea unei instabilităţi interne, slăbirea forţei militare şi politice a ţării, amestecul tot mai direct şi brutal al Porţii otomane în treburile lăuntrice ale Ţării Româneşti” ( Ibidem, p. 17)

În ceea ce priveşte contextul politic extern, trebuie amintite cele mai de seamă evenimente ce au avut loc pe plan european la sfârşitul secolului al XVII- lea: respingerea atacului  turcesc asupra Vienei în 1683 şi constituirea „Ligii Sfinte” anti-otomane.

În vara anului 1683 armata turcă condusă de însuşi marele vizir Kara –Mustafa Paşa, alături de oastea tătară condusă de însuşi hanul tătar, cărora li se adaugă contingente importante din cele trei ţări româneşti instituie un asediu total asupra Vienei. Cetatea rezistă, iar în sprijinul austriecilor vine regele Poloniei Jan Sobieski (1674 -1696), care-i atacă pe turci. Adunarea de oaste otomană, fiind slab organizată, urmează o retragere dezastruoasă, regruparea fiind posibilă abia la Buda.

         Înfrângerea turcilor în 1683 a avut o semnificaţie deosebită în epocă, iar „în anul următor a luat fiinţă Liga Sfântă, sub egida papei, din care făceau parte Austria, Polonia şi Veneţia, cărora li s-a adăugat, din 1686, Rusia, cu scopul de a stăvili expansiunea otomană şi de a recuceri teritoriile creştine ocupate de către turci.” (Viorel Ioniţă, Constantin Pătuleanu, „ Constantin Brâncoveanu si relaţiile sale cu Europa veacului al XVII –lea”, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2006, pp 12 – 13) De fapt, aceste state nu urmăreau atât eliberarea celorlalte popoare creştine de sub turci, ci mai mult expansiunea lor teritorială, toate cele trei principate româneşti fiind „râvnite de vecini. Austria ar fi vrut să le cotropească pe toate trei. Polonia s-ar fi mulţumit numai cu Moldova şi Tara Românească. Deocamdată o rază de speranţă părea să vină doar dinspre Rusia, ţară puternică şi mai ales ortodoxă, aşadar care se bucura de încrederea popoarelor de aceiaşi credinţă din Ţările Române şi Balcani. Dar Ţarul Petru cel Mare avea pe vremea aceea interese de întindere a împărăţiei sale, nu atât spre miază-zi, către Marea Neagră şi Ţarigrad, ci spre Apus, către Ţările Baltice şi Suedia.” ( Gherasim Cristea, Episcopul Râmnicului, „Viaţa Sfântului Martir Constantin –Vodă Brâncoveanu şi a celor împreună pătimitori cu dânsul”, Editura Episcopiei Râmnicului, Râmnicu Vâlcea, 2001,  p. 26)

         Austriecii, după ce-i înfrâng pe turci încă o dată, în septembrie 1687 la Mohaci, vor cuceri Transilvania, aflată până atunci sub suzeranitatea turcilor. Din acest moment îşi propun continuarea ofensivei prin cucerirea Ţării Româneşti. Pentru a-şi asigura colaborarea lui Şeban Vodă Cantacuzino îi cer acestuia să semneze un act de supunere a ţării. Se schimba o suzeranitate cu alta. Şerban va încerca să prelungească tratativele însă, în cele din urmă, trimite o delegaţie spre Viena pentru a supune ţara austriecilor. În aceste momente intervine moartea sa neaşteptată .

         Imediat ce Constantin Brâncoveanu a primit recunoaşterea din partea Porţii Otomane, el a căutat să renegocieze tratatul cu austriecii. Aceştia s-au opus, au intrat în Ţara Românească şi au ocupat capitala ţării. Constantin Brâncoveanu s-a retras şi a cerut ajutor de la turci şi tătari. Aceştia îi vor alunga pe austrieci din ţară, lupta decisivă având loc la Zărneşti în vara anului 1690, prilej cu care a fost ucis şi pretendentul la tron susţinut de austrieci, ginerele fostului domn, Constantin Bălăceanu.

         În relaţiile cu Poarta Otomană, Brâncoveanu a plătit întotdeauna la timp tributul, deoarece această plată garanta păstrarea autonomiei faţă de Imperiul Otoman. În ce priveşte relaţiile cu celelalte puteri europene „s-a străduit să împiedice din toate puterile ca statul muntean să devină câmp de luptă între marile puteri care îşi disputau influenţa şi dominaţia în sud-estul european. La solicitările care îi veneau dintr-o parte sau alta, domnul muntean a răspuns printr-o politică abilă de acceptare, temporizare sau refuz.” (S. Columbeanu, Radu Valentin, op. cit, p. 93)

        

         În ceea ce priveşte contextul social – economic, epoca în care Brâncoveanu pune început domniei sale a însemnat pentru economia Ţării Româneşti o oarecare perioadă de înviorare faţă de secolele anterioare. S-au înregistrat unele progrese, deşi încă destul de lente, atât în economia agrară, cât şi în dezvoltarea meşteşugară. Principalii beneficiari rămâneau însă „exploatatorii interni, boierii şi cei externi, otomanii.” (Ibidem, p.25)

Ne aflăm încă în  plină epocă feudală, cele mai mari averi aflându-se în mâinile boierilor  ţării. Aceştia se foloseau de influenţa şi bogăţia lor pentru a obţine titluri şi domnia ţării şi a dobândi noi moşii. În acelaşi timp populaţia simplă ducea greul ţării, fiind remarcată  în epocă şi creşterea numărului de rumânii, adică a acelor ţărani aserviţi total boierului lor.

Unii dintre criticii Sfântului Constantin l-au acuzat că a dobândit o prea mare avere, însă se uită că spre deosebire de alţii, „Constantin Brâncoveanu a adunat multă avere, prin mijloace cinstite, dovedindu-se un excelent gospodar, şi a folosit această mare avere nu spre a-şi satisface cine ştie ce înclinaţii de avar, pe care nu le-a avut, ci în slujba altora.” (Viorel Ioniţă, Constantin Pătuleanu, op.cit, p. 65)

În privinţa contextului religios, domnitorul şi mitropolitul Ţării Româneşti trebuiau să ţină cont de situaţia religioasă grea a creştinilor din ţările ocupate de otomani, dar mai ales de situaţia delicată a românilor transilvăneni. Mitropolitul Teodosie „se considera şi era recunoscut de patriarhie drept . Exarhatul acesta al Laturilor (adică al părţilor de peste munţi) apare în titlul mitropolitan, în chip simbolic, chiar şi pe foaia de titlu a Bibliei de la Bucureşti (1688), publicată spre <înţelegerea  limbii româneşti> şi adresată (cu îndemnarea marelui logofăt Constantin Brâncoveanu).” (Ioan Aurel Pop, Domnia lui Constantin Brâncoveanu şi românii din Transilvania, în „Constantin Brâncoveanu” Editura Academiei R.S.R, Bucureşti, 1989, pp. 64 -65).

În acest sens, domnitorul va sesiza problemele şi va lua măsuri faţă de „pericolul reprezentat de slăbirea ortodoxiei transilvane, atât înainte, în urma asalturilor calvine şi iezuite din veacul al XVII-lea, cât şi după 1697, când curtea vieneză îşi concretizează în parte planurile de catolicizare a românilor.” (Ibidem, pp.63 -64).

II. Demnitate, responsabilitate şi smerenie în asumarea domniei şi a conducerii Ţării Româneşti, caracteristici ale unui adevărat domn creştin al Ţării Româneşti

La moartea lui Şerban Can­ta­­­cuzino, boierii s-au adunat la Mitropolie pentru a alege noul domn. Cu toţii au fost de acord că fiul fostului domn, Gheorghe, în vârstă de  8 ani, era prea tânăr.  La rândul său, stolnicul Constantin Cantacuzinul a refuzat domnia, socotind că nu va primi recunoaşterea din partea turcilor. Atunci el a propus pe nepotul său, Constantin Brâncoveanu, persoana cu care toţi cei prezenţi au fost de acord.

Momentul alegerii sale de către ceilalţi boieri, acceptarea cu greu a domniei şi discursurile sale de la alegere şi instalare  dezvăluie câteva dintre calităţile morale şi spirituale ale sfântului domn creştin.

La alegerea sa boierii au ţinut cont de „des­­cen­­den­ţa lui din neamul Ba­sa­ra­­bi­lor, iscusinţa diploma­ti­că, vir­tu­­ţi­le şi, mai ales, bună­ta­tea lui. Bo­ierii trimit după el, căci la mo­mentul acela se afla la curte lân­gă trupul lui Şerban Vo­­dă. Are loc un schimb de re­plici ce va demonstra smerenia cu care Brân­coveanu a fost îm­po­­dobit. Ini­ţial refuză, pe motiv că îi este su­ficient să fie Domn la casa lui, dar la stăruinţele bo­­­ierilor care îl împingeau de la spate, chiar el se va lăsa în­co­ronat la 29 octom­brie 1688, cit­in­du-i-se mai întâi mo­litfele de domnie.”  (Negoiţă Paul , „Constantin Brâncoveanu - Îndoitul încoronat” Lumina de Duminica,  13 iulie 2014)

         Brâncoveanu era conştient de marea responsabilitate ce venea asupra sa prin acceptarea conducerii Ţării Româneşti. La scurt timp, într-o scrisoare datată la 31 decembrie 1688 şi adresată tinerilor ţari ai Rusiei, Ivan al V-lea şi Petru cel Mare, precum şi ţarinei Sofia, Constantin Brâncoveanu scria: ”Slujba mea este să îndur nevoile şi să rabd năpăştile şi chiar să-mi vărs sângele în numele lui Hristos şi al Domnului nostru Dumnezeu pentru credinţă, pentru a mea, sfântă, ortodoxă şi apostolească Biserică, singura adevărată şi, deopotrivă, pentru ţara noastră” (Paul Cernovodeanu, „Politica externă şi diplomaţia promovate de Constantin Brâncoveanu”, Bucureşti, 1997, p. 57, n. 3). Era o adevărată mărturisire de credinţă, dar şi o profeţie.

         III. Ţara Românească  în timpul domniei Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu: centru diplomatic, cultural şi politic european. De la voievozii războinici la voievozii diplomaţi.

În cuvântul său de la ceremonia de primire a sfintelor moaşte ale Sfântului martir Constantin Brâncoveanu la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, (sâmbătă 4 octombrie 2014), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane afirma că Sfântul Constantin Voievod, „a fost un om care a salvat poporul de la războaie prin diplomaţie, prin mărinimie şi a domnit 25 de ani într-o vreme în care s-au schimbat 4 sultani la Istanbul, 10 Patriarhi Ecumenici şi 12 domnitori în Moldova. Deci, stabilitatea ţării în timpul lui s-a datorat în primul rând înţelepciunii lui”.  (http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=3152)

„Cu Constantin Brâncoveanu se încheie ciclul voievozilor războinici.” (Ştefan Ionescu, „Epoca Brâncovenească”, Editura Dacia, Cluj–Napoca, 1981, p.7) Spre deosebire de înaintaşii săi, precum Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu sau alţi domnitori români ce s-au remarcat  în ochii partenerilor europeni prin  luptele purtate şi calităţile lor militare, Constantin Brancoveanu „a adoptat practica negocierilor diplomatice şi a stabilirii de relaţii personale cu toţi conducătorii lumii de atunci.” (Ibidem)

 Sfântul Constantin Brâncoveanu „a înţeles că nu împotrivirea cu armele putea înlătura puterea uriaşă a trei împărăţii vecine -  cea austriacă, cea turcească  şi cea rusească. Mântuirea ţării cerea ca ea să fie ferită de război cu oricare din aceste împărăţii vecine, dar şi de o alianţă siluită cu vreuna dintre ele, alianţă care ar fi dus la noi primejdii şi suferinţe, cum putea fi ocuparea ţării de oşti străine, cheltuieli pentru hrănirea lor, război, jafuri, pierderi de vieţi omeneşti şi amestecul altora în treburile poporului nostru.” ( Gherasim Cristea, op. cit.,  p. 27)

Constantin Brâncoveanu a căutat să aibă agenţi la toate curţile marilor puteri  şi să fie bine informat. „De la Moscova sau Kiev, la Amsterdam sau Londra, de la Paris la Stokholm, de la Viena la Constantinopol, de la Varşovia la Veneţia, de la Roma până în Asia Mică, la Sf. Munte, în toate aceste importante centre politice sau religioase, Constantin Brâncoveanu a avut legături puternice cu împăraţi şi regi, cu cancelarii şi ambasadorii, cu generalii sau înalţi conducători ai Bisericii Catolice şi Ortodoxe” . (Ştefan Ionescu, op. cit.,  p.108) 

Corespodenţa secretă se purta folosind scrierea cifrată, iar secretarii şi grămăticii erau aleşi cu grijă, fiind buni cunoscători ai limbilor latină şi greacă, italiană şi franceză, germană şi rusă, turcă şi maghiară. Mulţi dintre secretari erau de neam străin. Prin toate acestea „Constantin Brâncoveanu  europenizează sistemele politicii tradiţionale a domnitorilor pământeni, introducând în felul acesta Ţara Românească în circuitul politicii europene.” (Ibidem., p. 7) 

S-au păstrat sute de scrisori „adresate oamenilor mari ai vremii, de care depindea pacea sau războiul în Europa. Printre aceste figuri ale istoriei amintim pe împăraţii habsburgi Leopold I, Iosif I, Carol VI şi împărăteasa mamă Eleonora, precum şi pe ţarul Petru I, sau regele August al Poloniei, Papa Clement XII, Principii Transilvaniei Mihai Apafi şi Francisc II Racoczi, comandantul curuţilor, contele Kinski, cancelarul Austriei, comandanţii imperiali generalii Veterani, Heissler, Glockesberg, Rabutin şi Steinville, cancelarii Rusiei, Feodor  Golovin şi Gabriel Golokvin, cancelarul Transilvaniei Mihai Teleky, lordul William Paget, ambasadorul Angliei la Constantinopol, Cristofor Ignar Quarient von Raal, internunţiul Austriei la Constantinopol, contele Luigi Ferdinando Marsigli, geograf, diplomat şi distins militar, beiul Veneţiei, Ascanio Giustiniani, contele Herberstein de la curtea regelui Suediei, patriarhii Ierusalimului, Dositei şi Hristant Notara, scriitorii şi erudiţii Ioan Cariofil şi fiul său Relakis Cariofil, Alexandru  Mavrocordat, Sevastos Kiminitul şi mulţi, mulţi alţii.”  (Ibidem, pp. 110 -112)

Bucureştiul a devenit şi un important centru cultural, de mărime europeană. Sfătuit de unchii săi Constantin si Mihai Cantacuzino, domnitorul s-a înconjurat de un grup de cărturari distinşi, iubitori şi slujitori ai cuvântului scris, reputaţi în tot sud-estul continentului european şi în Orientul Apropiat. Dintre aceştia “pot fi amintiţi: Sevastos Kiminites şi Ioan Cariofil, foşti profesori şi rectori la Marea Şcoală a Patriarhiei din Constantinopol, Manuel Porphyropulos din Cipru, Gheorghe Hypomenos din Trapezunt, medicii savanţi Ioan Molibdos-Comnen, Iacob Pylarino, Bartolomeo Ferrati, Evanghelista Marignazzi şi Mihail Schendos van der Beck, secretarii italieni Giovanni Candido Romano şi Antonio Maria del Chiaro, mitropoliţii Ţării Româneşti Teodosie şi Antim Ivireanul, episcopii cărturari Mitrofan şi Damaschin ai Buzăului, cronicarii Radu şi Şerban Greceanu, Radu Popescu.” (Pr. conf. dr. Mihai Săsăujan , “Un strălucit protector al culturii româneşti “, Lumina de Duminica, 12 ianuarie 2014.)

Toate acestea, la care s-au adăugat marile realizări  pe tărâm cultural, tipografic şi de arhitectură, „au jucat un  rol însemnat în creşterea faimei Ţării Româneşti …nenumăraţi călători străini în trecere pe meleagurile muntene - negustori, diplomaţi, generali – au transmis posterităţii prin scrisul lor impresii despre Ţara Românească, despre oamenii ei, despre cultura lor.” (S. Columbeanu, Radu Valentin, op. cit., p. 46)

 Bibliografie:

v     Cernovodeanu, Paul, „Politica externă şi diplomaţia promovate de Constantin Brâncoveanu”, Bucureşti, 1997

v    Columbeanu ,S. Valentin, Radu, „Constantin Brâncoveanu şi epoca sa”, Ed Ştiinţifică, Bucureşti, 1967  

v    Cristea, Gherasim, Episcopul Râmnicului, „Viaţa Sfântului Martir Constantin –Vodă Brâncoveanu şi a celor împreună pătimitori cu dânsul”, Editura Episcopiei Râmnicului, Râmnicu Vâlcea, 2001

v     Ionescu, Ştefan, „Epoca Brâncovenească”, Editura Dacia, Cluj–Napoca, 1981

v    Ioniţă, Viorel, Pătuleanu,  Constantin, „ Constantin Brâncoveanu şi relaţiile sale cu Europa veacului al XVII –lea”, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2006

v     Negoiţă, Paul , Constantin Brâncoveanu - Îndoitul încoronat , Lumina de Duminica,  13 iulie 2014

v     Pop, Ioan Aurel, Domnia lui Constantin Brâncoveanu şi românii din Transilvania, în „Constantin Brâncoveanu” Editura Academiei R.S.R, Bucureşti, 1989

v     Săsăujan,.Pr. conf. dr. Mihai , Un strălucit protector al culturii româneşti , Lumina de Duminica,  12 ianuarie 2014

v     http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=3152

NE-A PĂRĂSIT DOCTORUL GHEORGHE TELEA BOLOGA (27 .03. 1921 - 7.10.2014)

Marţi, 7 octombrie 2014, s-a stins din viaţă, alăturându-se neamului său cel adormit, cel dintâi cetăţean de onoare al satului Nou Român, dl. doctor Gheorghe Telea Bologa. Dumnezeu l-a învrednicit cu ani îndelungaţi şi calităţi intelectuale, morale şi profesionale de excepţie.  A fost  cetăţean de onoare a municipiului Cluj-Napoca şi al comunei  noastre, doctor în medicina, medic chirurg de excepţie, om de cultură, ctitor al muzeului din Nou Român (ce-i poartă şi numele), om de bine şi înaltă prestanţă morala, un patriot desăvârşit. 

Slujba de înmormântare a avut loc în ziua de joi, 9 octombrie 2014, la  Biserica "Buna Vestire” din Sibiu, cunoscută şi ca Biserica din Groapă, fiind oficiată de 4 preoţi, între care pr. Ioan Gheorghe Bunea (fiu al satului Nou Român) şi pr. paroh de la Nou Român. La slujbă au participat alături de familia celui adormit, vecinii şi prietenii de la Nou Român, reprezentanţi ai Muzeului Astra Sibiu si ai Primăriei Arpaşu de Jos, doctori şi profesori universitari, cunoscuţi de ai săi.

Trupul a fost înhumat apoi în cavoul familiei de pe aleea centrală din Cimitirul Municipal Sibiu, la căpătâiul său aflându-se o frumoasă troiţă de lemn, asemenea celei ridicată cu mulţi ani în urmă la intrarea în satul Nou Român.

Articole comemorative în memoria dl.doctor Gheorghe Telea  Bologa au apărut şi în presa locală din Sibiu ( Tribuna, miercuri -8 octombrie 2014) şi Făgăraş (Monitorul Expres – 14 octombrie 2014). Pe cel din urmă îl reproducem şi noi în cele ce urmează.

Pr. paroh  Liviu Florin Ivănuşcă

Dr. Gheorghe Telea a urcat la ceruri

Doctorul Gheorghe Telea - Bologa a decedat marţi, 7 octombrie a.c., la Sibiu la vîrsta de 93 de ani. Înmormântarea a avut loc joi, 9 octombrie a.c., la Biserica ,,Buna Vestire" din groapă de la Sibiu.

Slujba a fost oficiată de patru preoţi printre care şi preotul Liviu Ivănuşcă din satul Noul Român. ,,Cu lacrimi în ochi l-am condus pe ultimul drum pe doctorul Gheorghe Telea Bologa. Alături de mine au fost rude, localnicii din Noul Român, medici, profesori universitari şi reprezentanţi ai Muzeului Astra. E greu să te desparţi de un om atît de bun. Lumea prezentă la înmormîntare a spus numai lucruri bune despre cel ce a fost medicul Gheorghe Telea. Doctorul Gheorghe Telea a fost singura persoană din Noul Român care a fost declarat cetăţean de onoare al comunei în urmă cu cîţiva ani. Doctorul şi-a lăsat amprenta în satul în care s-a născut şi a copilărit. Casa părintească a sa a fost transformată în muzeu şi ne va aminti veşnic de acest om deosebit" a spus preotul Liviu Ivănuşcă din satul Nou Român.

,,Îmi amintesc cînd venea în sat la casa părintească împreună cu soţia, copiii şi nepotul. De cîte ori aveau ocazie veneau la Noul Român. Eram prieteni, îmi plăcea să discut şi să-l ascult pe acest om, orice subiect tratat de dânsul era important. În decusrul anilor a ajutat foarte multă lume din sat şi a fost un medic renumit în Sibiu. Toată viaţa a pus bază pe cultură, a adunat lucruri de valoare ţărăneşti şi le-a păstrat cu sfinţenie în casa părintească. A rămas văduv de mai bine de 20 de ani. A fost iubit de toţi localnicii pentru că era un om deosebit" a spus Viorica Orlanda. 

Personalitatea Gheorghe Telea Bologa 

     Gheorghe Telea Bologa s-a născut la 27 martie 1921, în satul Noul Român. A absolvit liceul teoretic secţia reală în 1940, a absolvit Facultatea de medicină la Universităţii ,,Regele Ferdinand" din Cluj în anul 1946. A susţinut activitatea publicistică în cadrul Cercului Studenţesc ,,Petru Maier"din Cluj în 1946. A activat ca medic în perioada 1946 - 1988 la Clinica de Chirurgie II din Cluj, Clinica Terapeutică din Bucureşti, Spitalul CFR din Sibiu şi apoi pînă la pensionare la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu. A efectuat peste 20.000 de intervenţii de toate categoriile şi a înregistrat mii de consultaţii în Policlinică. În calitate de medic a publicat peste 30 de lucrări de specialitate în diverse volume atît în ţară, dar şi peste hotare. A fost membru al Socieţăţii Internaţionale de Gastroenterologie Bordeaux din 1962. Doctorul Telea a susţinut peste 200 de lucrări şi comunicări ştiinţifice la congrese medicale naţionale, conferinţe de chirurgie, simpozioane, consfătuiri de specialitate. Ca om de cultură a publicat peste 200 de articole, comemorării, recenzii, atît în presa locală cît şi în presa naţională. În anul 1996 a editat cartea ,,Timp şi destin la Noul Român" lucrare în care se leagă definitiv numele de aceste meleaguri. În 4 decembrie 1997, cu ocazia sesiunii jubiliare a Universităţii de Medicină şi Farmacie Cjuj - Napoca a fost declarat cu titlul de Profesor Universitar Onorific şi membrul al corpului didactic al Universităţii. Doctorul Gheorghe Telea a fost declarat şi cetăţean de onoare al oraşului Cluj-Napoca într-o şedinţă festivă în data de 14 mai 1998. În cei 40 de ani de activitate ca medic a sprijinit principiile şi idealurile umaniste româneşti. În 2003 dr. Gheorghe Telea oferă spre achiziţie Ministerului Culturii şi Cultelor, Conacul Telea şi Colecţia ,,Dr. Gheorghe Telea" din Noul Român. Ulterior, printr-o hotărîre a Guvernului, aceste bunuri proprietate publică a statului, au trecut din administrarea Ministerului Culturii în administrarea Muzeului Naţional Astra.

Muzeul din Noul Român

     Muzeul Gheorghe Telea din Noul Român este impresionant şi îţi dezvăluie de cum îi treci pragul secretul făgărăşeanului intelectual crescut în glia satului românesc. Doctorul Gheorghe Telea a investit toată viaţa sa în cultură şi a lăsat urmaşilor toată bogăţia adunată în timp. Este singurul localnic care a transformat casa copilăriei sale din Noul Român în muzeu, unul specific pentru Ţara Oltului. Este casa unei familii făgărăşene înstărite, preocupată de viitorul copiilor de a studia. Aici se pot vedea frumuseţiile şi bogăţiile culturale ale satului făgărăşan, zeci de icoane pictate pe sticlă şi pe lemn cu vechimi de peste un secol, costume populare făgărăşene ale veacului trecut, cărţi vechi, mobilier tradiţional şi valoros, masa de studiu a viitorilor intelectuali ai familiei. În cele cinci încăperi ale conacului devenit muzeu ţi se înfăţişează istoria unei familii boiereşti ale veacului trecut. 

COLECTĂPENTRU UCOS SIBIU

La sfârşitul lunii septembrie 2014, la solicitarea reprezentanţilor Fundaţiei UCOS (Un copil – O speranţă) din Sibiu, în Parohia Ortodoxă Nou Român a fost organizată o colectă în alimente şi produse agricole pentru susţinerea respectivei instituţii. Ca şi în anii trecuţi, noienii au răspuns cu drag  solicitării, cu gândul la copilaşii pe care Fundaţia Ucos îi îngrijeşte cu atâta dragoste.

         Credincioşii au adus cartofi, ceapă, ardei, zarzavat, bulion, nuci şi alimente neperisabile: ulei, făină, zahăr, orez, griş, mălai, toate în valoare de aproximativ 700 de lei.

Fundaţia umanitară “Un copil, o speranţă” Sibiu oferă sprijin copiilor cu handicap neuro-psiho-motor, celor cu afecţiuni din spectrul autist şi familiilor acestora. Pentru susţinerea activităţilor sale multiple fundaţia se vede nevoită însă să apeleze şi la bunăvoinţa altor instituţii, printre care şi parohia noastră.

     Pr.paroh Ivănuşcă Liviu Florin

CRUCEA CE VEGHEAZĂ SATUL NOU ROMÂN ŞI ÎMPREJURIMILE SALE

  

 (articol de Dan Frâncu, apărut în ziarul TRIBUNA, ediţia electronică, 13 octombrie 2014)

 

De puţin timp, satul Nou Român şi oamenii acestuia sunt vegheaţi de la înălţimea vârfului Dealului Noului, de o mare şi frumoasă cruce. „Crucea din Vârful Dealului”, cum mai este numită de noieni, a fost ridicată şi dăruită acestor locuri şi oamenilor de aici de localnicul Cristian Nanaşi, în semn de mulţumire şi deosebit respect pentru Dumnezeu.

Deşi nu doreşte să ofere public prea multe detalii despre acest frumos element simbol oferit alor săi, Cristian ne-a mărturisit că a ridicat frumoasa cruce deoarece aşa a simţit, într-un anumit moment al vieţii, că trebuie să facă.

Pentru a duce la îndeplinire această dorinţă, acesta a fost sprijinit de conducerea Primăriei comunei Arpaşu de Jos, de câţiva prieteni şi colaboratori buni din sat, precum şi de preotul paroh ortodox Liviu Florin Ivănuşcă.

Crucea de la Nou Român e făurită din lemn masiv de stejar, are o înălţime de peste 6 metri, este amplasată pe un soclu de beton, iar pe aceasta este amplasată figura Mântuitorului Iisus Hristos răstigni.

Deşi a fost sfinţit doar de puţin timp (la 23 august, în deschiderea activităţilor din cadrul Sărbătorii „Fiii Satului Nou Român- 2014”), frumosul element simbol a devenit rapid un punct de reper pentru mulţi dintre cei ce vizitează satul situat pe malul drept al râului Olt. Mai mult, datorită înconjurării acesteia cu furtun luminos, crucea este vizibilă şi pe timpul nopţii de la o distanţă de câţiva kilometri, atât noienii, cât şi localnicii din satele ce au perspectivă către satul Nou Român sau persoanele aflate în trafic, pe DN1, putând admira edificiul.

Despre semnificaţia Crucii de la Nou Român pentru oamenii şi locurile pe care le veghează, preotul paroh Liviu Florin Ivănuşcă ne-a spus: ”Crucea este simbolul biruinţei vieţii asupra morţii, pentru că pe ea a murit Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Suntem creştini şi trebuie să legăm simbolistica aceasta creştină de orice semn al crucii care se aşează la locuri deosebite, oriunde s-ar afla. Pe de altă parte, crucea reprezintă semnul de întărire sufletească pentru cei care privesc sau se închină în faţa unui asemenea semn, pentru cei care se roagă la locuri de acestea. Pentru satul Nou Român, acest element este unul deosebit pentru că, dacă pe celelalte le remarcăm îndeosebi în timpul zilei, pe acesta nu putem să nu îl remarcăm şi în timpul nopţii.”

"Crucea din Vârful Dealului” este cea de-a doua lucrare de acest fel ridicată şi oferită satului şi consătenilor săi de Cristian Nanaşi şi familia acestuia, în urmă cu aproape trei ani, o troiţă asemănătoare fiind sfinţită la ieşirea din Nou Român înspre satul Poieniţa.

www.tribuna.ro

A ÎNCEPUT UN NOU AN ŞCOLAR

Luni - 15 septembrie 2014  a început un nou an şcolar şi pentru micuţii  din Nou Român. Preşcolari, elevii şi liceeni, deopotrivă, cu toţi au aşteptat cu emoţie acest moment, prilej de reîntâlnire a vechilor prieteni şi revedere a dascălilor lor. Le urăm tuturor să fie sănătoşi, să fie un an şcolar cu cât mai mule realizări şi note cât mai mari.

 Începutul de an şcolar  a fost marcat după cuviinţă şi la Grădiniţa din Nou Român, prin oficierea de către preotul paroh a unei slujbe de binecuvântare ( Te Deum) , prin binecuvântarea cu apă sfinţită a claselor de curs şi  a preşcolarilor.

De asemenea, cu zi înainte, în sfânta biserică, după Sfânta Liturghie, preotul paroh a citit o rugăciune specială pentru toţi copiii prezenţi, cerând de la Dumnezeu luminarea minţii lor.

Rugăciunea când merge copilul să înveţe carte

" Doamne, Dumnezeul nostru, Care cu chipul Tău ne‑ai cinstit pe noi oamenii şi ne‑ai îmbrăcat cu voie de sine stăpânitoare; Cel care ai intrat în Biserică la înjumătăţirea Praznicului şi ai învăţat pe oameni, încât se mirau popoarele şi ziceau: De unde ştie Acesta Scriptura, nefiind învăţat? Şi David grăieşte: Veniţi, fiilor, ascultaţi‑mă pe mine şi vă voi învăţa pe voi frica Domnului.

Cel ce ai învăţat pe Solomon înţelepciunea, Dumnezeule al tuturor, Cuvântule, Împărate al tuturor, deschide sufletul şi inima, gura şi mintea robilor Tăi  preşcolari, elevi,  liceeni şi studenţi din Nou Român, ca să priceapă şi să înveţe şi să facă voia Ta; şi‑i fereşte pe dânşii de toată ispita diavolească, păzindu‑i în toate zilele vieţii lor, şi făcându‑i să sporească totdeauna în toate poruncile Tale, cu rugăciunile preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Că Tu eşti cercetătorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Tatălui şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."

Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin

SCHIMBAREA ACOPERIŞULUI BISERICII ORTODOXE DIN NOU ROMÂN

        

     

         

        Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, s-a reuşit ca în decursul lunii septembrie 2014, la acoperişul bisericii parohiale din Nou Român să aibă loc ample lucrări de refacere. Fondurile necesare au fost asigurate din contribuţiile financiare ale credincioşilor din sat, ale Primăriei Arpaşu de Jos şi ale Consiliului Judeţean Sibiu. 

           Profitând de vremea bună de afară, s-a înlocuit în întregime ţigla veche cu ţiglă nouă Bramac, s-au schimbat toţi laţii, iar căpriorii doar acolo unde a fost nevoie. În acelaşi timp, s-au făcut reparaţii la hornuri, s-au montat aerisitori şi parazăpezi. Crucea de pe acoperiş a fost reparată şi revopsită. 

          Respectivele reparaţii vin să completeze toate celelalte lucrări executate la biserica noastră în anii din urmă şi care, sperăm să fie încununate cu o slujbă de binecuvântare oficiată de însuşi Mitropolitul Ardealului, Înalt Preasfinţitul Părinte Laurenţiu Streza. Până atunci mai e însă de lucru şi, dacă va exista susţinere, ne dorim refacerea acoperişului turnului, a exteriorului bisericii si reamenajarea sfântului altar. ( Toate însă cu răbdare şi când Dumnezeu va îngădui!) 

         Mulţumim tuturor pentru ajutor şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne dea spor în continuare! Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin