Binecuvântare de catapeteasmă la Nou Roman

         








       Articol aparul in cotidianul crestin  "ZIARUL LUMINA", Editia de Transilvania, 18 decembrie 2013, autor Stefan Marculet

       Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a binecuvântat luni, 16 decembrie, icoanele şi catapeteasma reînnoite ale Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Noul Român, Protopopiatul Avrig, judeţul Sibiu. După slujba religioasă a avut loc recepţia lucrărilor de restaurare a icoanelor împărăteşti şi un program de colinde oferit de elevii din localitate.
Cele patru icoane mari ale catapetesmei au fost restaurate în totalitate la Centrul de restaurare al Arhiepiscopiei Sibiului, starea lor de degradare fiind ridicată din cauza umezelii. Cheltuielile de restaurare a celor patru icoane mari împărăteşti şi a două icoane mici în medalion au fost suportate integral de Arhiepiscopia Sibiului. De asemenea, partea de lemn a catapetesmei a fost restaurată complet, prin eforturile credincioşilor din Noul Român.
La binecuvântarea lucrărilor au fost prezenţi consilierul cultural de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Savu Popa, protopopul de Avrig, Vasile Gafton, preoţi din satele învecinate, primarul comunei Arpaşu de Jos, Constantin Aurelian Văcariu, cei trei restauratori ai icoanelor şi numeroşi credincioşi.
La sfârşitul slujbei de binecuvântare, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a felicitat pe preotul paroh Liviu Florin Ivănuşcă şi pe credincioşii din Nou Român pentru eforturile depuse în ultima vreme, de a reda frumuseţea lăcaşului de cult parohial.
Ierarhul a vorbit apoi despre valoarea inestimabilă a icoanelor vechi şi despre cinstirea adusă personalităţilor reprezentate.
„Icoanele aflate în cultul Bisericii trebuie refăcute şi restaurate, încât frumuseţea lor să fie redată şi credincioşii să simtă că între ei şi persoanele reprezentate pe icoane există o legătură. Noi nu cinstim lemnul, materia din care sunt făcute icoanele, chiar dacă ar fi de aur. Valoarea icoanei este dată de personalitatea pictată pe icoana respectivă“, a subliniat IPS Mitropolit Laurenţiu.

Reînfrumuseţarea bisericii parohiale

Preotul paroh i-a mulţumit Înaltpreasfinţitul Mitropolit Laurenţiu pentru vizita efectuată la Noul Român şi pentru sprijinul financiar oferit la restaurarea acestor icoane. Părintele Ivănuşcă a amintit şi celelalte lucrări administrative realizate în ultima perioadă, dar şi colaborarea cu Primăria şi Şcoala din localitate, prin care elevii iau partea periodic la activităţi educativ-religioase. În parohia sibiană, s-au amenajat un spaţiu muzeal, cu icoane şi cărţi vechi din patrimoniul bisericii, dar şi un centru cultural-educativ.
„Restaurarea acestor icoane vine să completeze cele efectuate în anii trecuţi la biserica noastră. Ne dorim ca anul viitor să continuăm lucrările şi să-l avem din nou pe IPS Mitropolit Laurenţiu între noi, pentru a binecuvânta toate lucrările“, a spus părintele Ivănuşcă. Parohul de la Noul Român i-a oferit ierarhului o icoană a Maicii Domnului, iar IPS Mitropolit Laurenţiu a oferit copiilor colindători şi credincioşilor iconiţe şi calendare.
La final, pr. consilier Savu Popa a adresat mulţumiri ierarhului pentru iniţiativa de a înfiinţa Centrul de restaurare şi de promovare a patrimoniului bisericesc din Arhiepiscopia Sibiului şi celor trei ostenitori care au redat frumuseţea icoanelor de la Noul Român. Un grup de copii din localitate au susţinut un recital de colinde tradiţionale, iar mai apoi au fost vizitate muzeul parohial şi centrul cultural-educativ. 

ZIUA NAŢIONALĂ LA NOU ROMÂN


Ceata de Feciori din Nou Român 


Grupa de copii de la Grădiniţa din Nou Român 

 

Ansamblul “Căiuţii din Balcani”, jud. Bacău 

                                        Ansamblul „Vasile Lucaciu” Şişeşti, jud. Maramureş,




Corul de copii de la Centrul Cultural Educaţional pentru Copii şi Tineret „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei” din Nou Român 

La împlinirea a 95 de ani de la Ziua Marii Uniri din 1918, Parohia Ortodoxă Nou Român (Protopopiatul Ortodox Avrig, judeţul Sibiu) a îmbrăcat haine de sărbătoare, căci micuţa comunitate de aici a primit oaspeţi de seamă. Fericitul eveniment a fost prilejuit  de organizarea de către Complexul Naţional Muzeal Astra a celei de - a VII-a ediţii a „Festivalului Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă”.  După ce în prima zi a festivalului,  30 noiembrie 2013, au colindat pe scena din Piaţa Mare din Sibiu mai multe ansambluri  şi formaţii  corale din întreaga ţară, ziua de duminică, 1 Decembrie 2013, a fost rezervată evenimentelor de la Nou Român.
Festivităţile au debutat în biserica parohială cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” cu oficierea Sfintei Liturghii de către preotul paroh Ivănuşcă Liviu Florin. Aici şi-au întâmpinat noienii oaspeţii de departe:   Ansamblul „Vasile Lucaciu” Şişeşti, jud. Maramureş, Ansamblul “Căiuţii din Balcani”, jud. Bacău şi Corul parohial de la Arpaşu de Sus, jud. Sibiu. Localnici şi oaspeţi, deopotrivă, s-au rugat şi au mulţumit lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra familiilor lor şi  a întregului neam românesc, la finalul slujbei săvârşindu-se  şi Slujba de Te Deum la Ziua Naţională de 1 Decembrie şi făcându-se pomenirea eroilor neamului.
La desfăşurarea evenimentelor şi-au adus aportul şi localnicii din Nou Român, prin Grupa de copii de la Grădiniţa din sat (coordonaţi de dra educatoare Mihaela Nanaşi), Ceata de Feciori din sat şi Corul de copii de la Centrul Cultural Educaţional pentru Copii şi Tineret „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei” din Nou Român (coordonaţi de preotul paroh Ivănuşcă Liviu Florin).
După intonarea câtorva colinde în sfânta biserică, alaiul a pornit pe uliţele satului Nou Român, îndreptându-se către Centrul Cultural Memorial „Dr. Gheorghe Telea Bologa” (filială a Muzeului Astra din Sibiu), unde  a avut loc un amplu şi frumos program artistic.
În final, toţi cei prezenţi, ardeleni, moldoveni, maramureşeni, ba chiar şi dobrogeni (la eveniment participând o echipă de televiziune tocmai din Constanţa), s-au prins într-o  mare Horă a Unirii, simbol al unităţii de neam, limbă şi fiinţă a românilor din toate provinciile ţării noastre.


Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin, Nou Român, jud. Sibiu.