Protocol de colaborare Biserică – Grădiniţă la Nou Român



Între Parohia Ortodoxă Nou Român, Grădiniţa cu program normal Nou Român şi Şcoala Gimnazială „Vasile Cucu – Paltin” Arpaşu de Jos a fost semnat un protocol de colaborare pe teme educaţional – culturale. Titlul acestui proiect este chiar îndemnul adresat de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos tuturor părinţilor, din toate timpurile: „LĂSAŢI COPIII SĂ VINĂ LA MINE !” (Matei 19, 14). 

Argument: Educaţia moral – religioasă este posibilă la o vârstă fragedă, atunci când caracterele sunt în formare; de aici necesitatea ca instruirea şi educarea moral – creştină a copiilor să înceapă încă din grădiniţă. La aceasta trebuie să contribuim cu toţii: părinţii, bunicii, cadrele didactice şi şcoala, preotul şi  comunitatea, societatea în întregimea sa.
Educaţia religioasă începe în familie şi se cere să fie continuată şi în grădiniţă, unde copiii îşi formează deprinderi de conduită şi unde pot să înveţe cum să-şi  manifeste sentimentele morale specifice unui bun creştin. Împreună, Grădiniţa şi Biserica îl pot ajuta pe copil să cunoască îndatoririle pe care le are faţă de el însuşi, faţă de ceilalţi şi faţă de tot ce-l înconjoară.

Prin intermediul acestui parteneriat se doreşte crearea unei punţi de legătură între cunoştinţele asimilate în cadrul procesului instructiv-educativ din grădiniţă şi valorile fundamentale ale moralei creştine transmise în şi prin Biserică.
Adaptate la particularităţile de vârstă ale copiilor, activităţile cuprinse în program urmăresc familiarizarea preşcolarilor cu învăţătura creştin-ortodoxă. Un alt obiectiv constă în a-i deprinde pe copii cu viaţa trăită în şi prin Biserică, acest lucru fiind înlesnit în mare măsură de participarea lor la Sfintele Slujbe şi de primirea Sfintei Împărtăşanii.

Scopul : Educarea copiilor în spiritul valorilor moral - religioase
Obiective specifice:
- dobândirea unor noi cunoştinţe religioase;
- formarea comportamentului moral – religios ;
- cultivarea dorinţei de a face fapte bune;
- cunoaşterea unor obiceiuri specifice sărbătorilor religioase;
- deprinderea copiilor de a-i respecta şi ajuta pe cei bătrâni, bolnavi şi  nevoiaşi
Modalităţi  practice de realizare:
- susţinere unor lecţii cu conţinut religios ( cateheze);
- participarea copiilor la slujbele bisericeşti;
- activităţi practice;
         Durata: - anul şcolar  2013 -2014
Resurse umane: -   copiii din grădiniţă
                           -  preotul paroh
                           -  educatoarea
                           -  părinţii, bunicii. 
Modalităţi de evaluare  :
- analiza activităţilor
       - expoziţii  cu lucrările copiilor
         - serbările  şcolare
„Să dea Bunul Dumnezeu să fie într-un ceas bun!”
Pr.paroh Ivănuşcă Liviu Florin


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu