Serbarea de Crăciun la Nou Român
















  
Urmând tradiţiei statornicite în vremea din urmă, Parohia Ortodoxă Nou Român a organizat şi în anul  2012 mult aşteptata Serbare de Crăciun. Astfel, după amiaza celei dintâi zi a Sărbătorii Naşterii lui Hristos a fost dedicată celor mai mici dintre credincioşi, copiilor.
Marţi, 25 Decembrie 2012, după oficierea Vecerniei Mari în biserica parohială  cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, copiii ce frecventează cursurile proiectelor catehetice „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege Şcoala” au susţinut un frumos program artistic.
Programul a debutat cu punerea în scenă a scenetei religioase numite „Târgul de Crăciun”.
A urmat apoi reprezentaţia Grupei de copii de la Grădiniţa din sat, coordonaţi fiind de domnişoara educatoare Ella Nanaşi. Micuţii au înduioşat pe cei prezenţi, răpind zâmbetele şi aplauzele tuturor.
S-au intonat apoi colinde şi fiecare copil  a rostit o poezie sau cântecel, pe măsura vârstei, însă toate specifice sărbătorilor de Crăciun şi de iarnă.
În încheiere, toţi copiii au primit daruri, fiind răsplătiţi micuţii care frecventează sfintele slujbele şi cursurile catehetice, însă n-au fost uitaţi nici ceilalţi copii din sat ori nepoţeii veniţi la bunici în vacanţă.
Cu sprijinul unor credincioşi inimoşi, şi prin  implicarea preotului paroh, anul acesta s-au oferit un număr de 62 de pungi de cadouri, dintre care 15 pungi au fost primite din partea companiei Siemens Sibiu. 
               Pr. paroh Ivănuşcă Liviu - Florin




2 comentarii:

  1. APRECIEZ EFORTUL DUMNEAVOASTRA , PARINTE . SA TE AJUTE DUMNEZEU MAI DEPARTE . ESTE UN OM CARE A VENIT AICI DOAR DE CATIVA ANI , INSA ARE MAI MULTA INITIATIVA DECAT AVEM NOI , CEI CE AM CRESCUT AICI.AR TREBUI SA DEVENIM MAI UNITI SI MAI INTERESATI DE BINELE COMUN , NU DOAR PERSONAL. IN SENSUL ACESTA AR TREBUI SI DUMNEAVOASTRA , PARINTE SA VA IMPLICATI MAI MULT PENTRU CA ASTA A DEVENIT O PROBLEMA SI IN NOU ROMAN.DACA , INAINTE BUNICII NOSTRI SE STRANGEAU SI RIDICAU CASE PE RAND , PENTRU FIECARE DIN EI SAU PENTRU UN SATEAN MAI NECAJIT , ASTAZI NU NUMAI CA NU NE AJUTAM LA NEVOIE , DAR PARCA NE SI BUCURAM DE RAUL CELUILALT . PACAT,PACAT,PACAT...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce minunat lucrează harul sfinției voastre ! Lucrez cu copii și sunt tristă când văd că în familie se învață atât de puține despre ce noi - eu - învățam în vremuri mai dificile decât cele de astăzi. Dar Slavă Domnului că sunt și modelatori de suflete ca sfinția voastră și lumina din sufletele celor mici ăși croiește drum spre aproapele.... Vă mulțumim pentru strădanie și sufletul pus în această sfântă lucrare și mi-aș dori să fie cât mai mulți asemenea sfinției voastre.

    RăspundețiȘtergere