Sfinţirea unei noi Troiţe la Nou Român








Duminică, 21 octombrie 2012, după oficierea sfintei Liturghii, credincioşii prezenţi la slujbă au fost invitaţi să participe la sfinţirea unei noi Troiţe care s-a ridicat în sat. Troiţa respectivă s-a ridicat cu osteneala şi pe cheltuiala  domnului Gheorghe Danbratu, un bun credincios al satului nostru, om în vârstă şi de mai mulţi ani văduv, dar cu inimă mare. Pentru construcţia monumentului au fost folosiţi meşteri de la Cârţişoara şi de la Nou Român, realizându-se o lucrare de calitate şi care sperăm să dăinuiască mult în timp.

După Sfânta Liturghie s-a pornit în procesiune religioasă cu prapori şi cu icoane la locul respectiv, la ieşire spre Săsăuş, aici fiind oficiate Slujba Sfinţirii apei şi cea de Sfinţirea unei Troiţe noi, în prezenţa ctitorului, a familiei acestuia şi a unui număr mare de credincioşi. Ziua s-a încheiat apoi cu o agapă, o mică masă de mulţumire oferită de familia ctitorului.
         
Pr. paroh Ivănuşcă Liviu Florin


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu